Comuna Crucea este aşezată în partea de sud – vest a judeţului Suceava, la o distanta de 147 km de centrul de reşedinţă a acestuia, municipiul Suceava şi la 34 km distanţă de cel mai apropiat oraş, Vatra Dornei.
Căile de acces către localitate sunt: DN 17 B Vatra Dornei – Poiana Largului, DJ 175 A Chiril – Rarău, DC 78 A Crucea – Şarpele – Odobeşti, DC 78 B Satu Mare.
Situată în bazinul geomorfologic a văii Bistriţei, fiind o comuna de munte, nu a constituit o piedică în procesul  umanizării. Oamenii de aici, depăşind asperităţtile impuse de natură, au reuşit să se acomodeze, găsind locuri prielnice pentru fixarea aşezărilor şi utilizarea resurselor oferite de natura montană.

Comuna Crucea are ca vecini:
– în partea de nord municipiul Cimpulung Moldovenesc şi comuna Stulpicani;
– în partea de sud oraşul Broşteni;
– în partea de est comuna Ostra
– în partea de vest comuna Dorna Arini.
Comuna Crucea are în componenţă patru sate:
– Crucea, reşedinţă administrativă;
– Satu Mare aflat la 1 km distanţă faţă de centrul comunei;
– Cojoci aflat la 7 km distanţă faţă de centrul comunei;
– Chiril aflat la 9 km distanţă faţă de centrul comunei.
Teritoriul comunei Crucea este situat de o parte şi de alta a râului Bistriţa, ocupând tronsonul Osoi – Cotârgaşi, tronsonul defileelor sau al Cheilor alcatuite din depozite cristalino – mezozoice ale Carpaţilor Orientali.
Zona muntoasă, reprezintă un crâmpei din munţii Bucovinei legaţi de legendara descălecare a lui Dragoş Vodă, prin peisajul odihnitor al Obcinilor, îmbinat armonios cu plajele elveţiene sau tirolezeale Ţării Dornelor .
Este suprapunerea pe versantul nordic al muntilor Bistriţei mijlocii cu vârful Pietrosu l79l m şi versanţii sudici ai Culmei Stănişoara şi masivelor Giumalău şi Rarău, cu atitudini de l857 m, respectiv l65l m.
Altitudinea variază de la 640 m până la l65l m pe masivul Rarău, care privit de la mari distanţe, este pus în valoare de marile turnuri, Stâncile Pietrele Doamnei şi altele ca: Piatra Zimbrului (l627 m), Piatra Şoimului (l470 m), Colţii Tihariei (l450 m), Vârful Todirescu (l487 m) şi Arşiţa Rea (l324 m ).
Structura geologică alcatuită din şisturi cristaline în care, în decursul istoriei s-au depus straturi groase de roci sedimentare, mai ales gresii, conglomerate şi calcare, realizează un relief fărămiţat, accidentat, de mare valoare peisagistica. Din Masivul Rarău se desprind văi dispuse radial, văi adâncite cu 500 – 600 m, separate prin numeroase înălţimi numite, când obcini, când batci, când picioare de munte, când dealuri ca: Batca Neagră (l439 m), Obcina Flocenilor (l259 m) sau Dealul Toancelor (l204 m). În partea de sud a masivului, dincolo de văile pâraielor Chiril şi de muntele Arşiţa Rea se trece spre munţii Stănişoarei.
Solurile se înscriu în teritoriu respectându-se formele de relief. Astfel, în şesul Bistriţei s-au separat soluri aluviale cu diferite grade de evoluţie şi hidromorfism şi soluri gleice, pe verticală apar soluri brune cu mezobazice, ca apoi să urmeze solurile brun acide.
Pe versanţi s-au separat soluri erodate sau regosoluri. Precipitaţiile abundente şi temperaturile scăzute au dus la formarea argiluvisolurilor pe areale mici, la poalele munţilor. Pe înălţimi apar cambisoluri până la soluri cu caracter litic.
Starea de fertilitate variază de la o categorie de sol la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi categorii de sol. Solurile aluviale, rendzinele şi solurile eu-mezobazice sunt de o fertilitate superioară faţă de cea a solurilor brun-acide sau a regosolurilor şi litosolurilor sau a solurilor hidromorfe.
Influenţa omului asupra solului, uneori prin tăierea de masă lemnoasă pe pante accentuate, înlocuirea regenerărilor naturale prin plantaţii, alături de unele calamităţi naturale, cum ar fi averse, furtuni, au favorizat în ultimii ani eroziunea şi doborâturile.
Pe alocuri, păşunatul neraţional a degradat solurile, micşorându-se astfel şi suprafeţele de pajişti. Printr-o exploatare raţională a întregului fond funciar, influenţa antropică ar trebui să ducă la refacerea structurii solului, la menţinerea echilibrului elementelor fertilizante şi la combaterea efectelor eroziunii, excesului de umiditate, alunecărilor de teren şi nu în ultimul rând, la consolidarea malurilor apelor.
Teritorial, apele de suprafaţă aparţin întregului bazin hidrologic al râului Bistriţa. Râul Bistriţa izvorăşte din Munţii Rodnei în judeţul Maramureş, străbate Carpaţii Orientali, apoi trece prin oraşele Bicaz, Piatră Neamţ şi Bacău pentru a se vărsa în Siret în apropierea Bacăului. Râul Bistriţa are un bazin de recepţie cu o suprafaţă totală de 7042 km2.
Cursul superior al Bistriţei, amonte de confluenţa cu râul Dorna la Vatra Dornei se numeşte Bistriţa Aurie. Pe cursului râului se află şi barajul Izvorul Muntelui.
Lungimea râului se apropie de 300 km, din care 17 km se găsesc între limitele comunei. Râul îşi are izvorul pe versantul nordic al Munţilor Rodnei, rezultând din unirea a doua pâraie: Bistricioara şi Putreda. În cursul său de 278,8 km, Bistriţa străbate formaţiuni geologice varietate. Chiar după confluienţa celor două pâraie, Bistriţa întâlneşte în calea sa formaţiuni de filias transcarpatic, după care pătrunde din nou în zona şisturilor cristaline, urmând ca aici, Bistriţa să tranverseze formaţiuni flisoide şi sarmatiene înainte de a se vărsa în Siret.
Zona studiată aparţine cursului mijlociu al Bistriţei, fiind corespunzătoare extremităţii de sud est a Depresiunii Dornelor, despre care V. Mihăilescu (1944) spunea că valea are un aspect de „ culoar cu muncei de 800 – 1200 m şi larg de până la 10 km“.
Orientarea generală a râului Bistriţa este pe direcţia NV – SE, dar la confluenţa cu râul Neagra Şarului, Bistriţa coteşte brusc spre NE, păstrându-şi direcţia până la confluenţa cu pârâul Colbu, la Zugreni, de unde revine la direcţia NV – SE. În zona comunei Crucea, râul Bistriţa primeşte o serie de afluenti. Astfel, pe partea stângă imediat ce intră pe teritoriul zonei studiate are loc confluenţa cu pârâul Chiril. Urmează apoi ca Bistriţa să primească apele pâraielor Barnarel (15km), pârâul Lesului (6 km), pârâul Crucii (5 km), pârâul Fierului (3km), pârâul Hopaineşti (1km).
Afluenţii Bistriţei au lungimi reduse datorită etajării verticale a reliefului şi energiei mari de relief. Debitele sunt relativ constante, datorită precipitaţiilor bogate (800-900 mm) şi rocilor cu permeabilitate redusă.
Zona se caracterizează în ansamblul ei printr-o climă de tip continental. Iernile sunt lungi, bogate în zăpezi; verile sunt scurte, răcoroase şi umede.
Cele mai multe zile cu cer senin sunt toamna. Vremea cea mai instabilă, variabilă într-un timp relativ scurt se înregistrează în timpul primăverii. Luna cea mai friguroasă este ianuarie, iar cele mai calde, iulie şi august.
Frecvenţa zilelor de iarnă cu temperaturi sub 00C variază de la l20 la l50, chiar l80 pe înălţimi. În total, numărul anual al zilelor fără îngheţ nu depăşeşte l20 în depresiuni şi se apropie de 80 pe masivul Rarău.
Temperaturile medii anuale înregistrate, variază de la 20C la staţia meteo Rarău, la circa 50C la Vatra Dornei şi 70C la Câmpulung Moldovenesc, fiind printre cele mai coborâte din Moldova.
Prima zi de înghet se semnalează înainte de l octombrie, iar ultima zi cu îngheţ, după l mai. Bruma la rândul său apare devreme şi dispare târziu, prima zi fiind în jur de 11 septembrie, iar ultima zi în jur de 11 mai.
Semnificativ pentru caracterizarea din punct de vedere termic sunt şi datele cu privire la prima zi cu temperaturi medii egale sau mai mari de 00C, 50C, l00C care apar în jur de l martie, l mai şi respectiv l iunie. Pe înălţimi, de pildă pe Rarău, datele de apariţie a acestor temperaturi medii zilnice sunt ceva mai târzii, adică l5 aprilie, l2 mai şi 20 iunie.

În perioadele reci ale anului se semnalează adesea inversiuni de temperatură; în depresiuni fiind mai frig decât pe munţii din jur, producându-se fenomene caracteristice ca roua, bruma sau ceaţa în timp ce culmile strălucesc în bătaia razelor de soare.
Precipitaţiile au un regim influenţat în mare măsură de caracterul musonic al circulaţiei vestice de origine atlantică. Valoarea precipitaţiilor medii anuale oscilează între 600 – 900 mm.
Cea mai mare cantitate de precipitaţii cade în perioada de vară (56%), cele mai puţine în noiembrie şi decembrie. Luna cea mai ploioasă este mai, când cad 143 mm faţă de 133,7mm în iunie, 126 mm în iulie, 119,5 mm în august şi doar 93,7 mm în septembrie. Numărul zilelor cu strat de zapadă (50-70 cm) este de aproximativ 150. Nebulozitatea medie anuală este de 6,5 – 7,0 zecimi din bolta cerească.
În ceea ce priveşte circulaţia maselor de aer, cea mai mare frecvenţă o au vânturile din sectoarele vestic şi nord – vestic urmate de cele din est, viteza medie anuală fiind de 8 – 10 m / sec. Frecvenţa calmului poate atinge chiar 40%, mai ales în depresiuni. Pe valea Bistriţei se înregistrează şi influenţa brizelor de munte şi de vale, uşor de sesizat datorită aerului curat şi bine ozonat din depresiuni. În totalitatea lor, elementele climatice se adaugă peisajelor oferite de relief, floră, faună şi reţea hidrografică.
În totalitatea lor, elementele climatice se adaugă peisajelor oferite de relief, floră, faună şi reţea hidrografică.
Vegetaţia completează pitorescul reliefului. Este alcatuită din păduri şi pajişti ce reprezintă o mare bogăţie a regiuni. În general, covorul vegetal este, ca şi clima şi solurile, etajat pe verticală, componentele sale desfăşurându-se în raport cu altitudinea. Prima mare asociaţie vegetală o constituie pădurea care urcă în general până la l600-l700 m înălţime, reprezentând 80% din suprafaţa teritoriului. Predomină molidul (Picea abies, Picea excelsa) căruia i se alatură bradul (Abies alba), pinul (Pinus silvestris), laricea sau zada (Pinus cembra), precum şi o specie rară, ocrotită de lege, zimbrul sau tisa (Taxus baccata).
În raport cu expoziţia şi solurile, alături de conifere găsim fagul (Fagus silvatica), mesteacanul (Betula verucosa), paltinul (Acer pseudoplatanus) şi alte foioase. La marginea pădurilor se întâlnesc murul (Rubus caesus), zmeurul (Rubus idaeus) şi fragul (Fragaria vesca).
Pajiştile sunt alcătuite din ierburi aparţinând familiei Graminee ca: firişorul (Poa alpina), coada vulpii (Alopecurus pratensis), golomatul (Dactylis glomerata), iarba vântului (Agrostis rupestrus), păruşca (Festuca supina), păiuşul (Festuca ovina), cărora li se adaugă trifoiul roşu (Trifolium pratense), trifoiul alb (Trifolium montanum) şi trifoiaşul alb (Trifolium repens). Prin ierburi se găsesc şi foarte multe flori cum ar fi: arnica (Arnica montana), brânduşa de primavară şi de toamnă (Crocus sp.), bulbucii de munte (Trollius europaeus), ghinţura (Gentiana lutea).
În locurile umede întâlnim specii de rogoz şi ferigă (Dryopteris filix-mas), iar pereţii abrupţi ai stâncilor reprezintă locul preferat al florii de colţ (Leontopodium alpinium), specie foarte rară.
Fauna este asemănătoare celei întâlnită frecvent în toţi Carpaţii României. Fondul cinegetic constă în splendide exemplare de urs brun (Ursus arctos), cerbi şi ciute, căpriori şi căprioare (Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa) şi râsul (Lynx linx ).
Spre poalele munţilor trăiesc vulpile, jderii, veveriţele, lupii şi iepurii. Şi lumea păsărilor este foarte variată. Cocoşul de munte (Tetrao urogalus), cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix) şi corbul (Corbus corax).
Apele pâraielor mici şi puţin adânci dar bine oxigenate, reprezintă biotipuri favorabile pentru păstrăv (Salmo trutta fario). Lostriţa (Hucho hucho) se găseşte şi-n apele din zona fiind o specie ocrotită de lege, unele exemplare ajung de l m lungime si aproximativ 4 kg greutate.
Subsolul comunei Crucea adăposteşte de veacuri substanţe precum: uraniu, cuprifere şi polimetalice. Cercetări geologice şi încercări de exploatări miniere din partea de sud a Bucovinei şi nordul Moldovei au început la mijlocul secolului al XIX-lea. S-au găsit la Leşu Ursului minereuri complexe (pirită şi calcopirită) care au în compoziţia lor elemente cum ar fi: plumb, zinc, cupru, aramă, aur, argint şi sulf .
La Pârâul Crucii şi Pârâul Leşului s-a descoperit minereu de uraniu şi aramă neagră pe Pârâul Aramei. De asemeni, pe piciorul muntelui Toance din satul Chiril s-a descoperit plumb şi piatră cu argint, două straturi de metale de mare valoare. Merită menţionat şi izvorul de ape minerale cu sulf de la Galeria 17 (cătun Şarpele).
Prima menţiune scrisă despre existenţa satelor Cojoci şi Chiril se află în documentele bisericeşti, datând de la 1676, dar cea mai veche menţiune documentară datează din anul 1488 când, Ştefan cel Mare a donat aceste locuri ctitoriei sale de la Voroneţ, mărturie fiind chilia de pe Rarău care a aparţinut lui Daniil Sihastrul. În acele vremuri îndepărtate, călugării sihaştrii au facut pe Pârâul Pustiu care izvorăşte de sub Tarniţa, un mic adăpost cu o cruce mare de lemn de brad, ca semn de recunoaştere.
Mai târziu, locul a fost folosit de haiducii care îşi dădeau întâlnire pe pârâul cu cruce, devenind astfel, Pârâul Crucii, drept pentru care şi-a luat numele şi prima aşezare de aici, Crucea.
Până după anul 1870, satele Crucea, Cojoci şi Chiril formau comuna Crucea, după care, în perioada stăpânirii Casei Regale s-au unit cu comuna Broşteni.

Mai multe detalii: https://www.facebook.com/CruceaSuceava.ro